Clopotarul Dacilor

Moşu’ — Duhul Suprem

     ”Marele rege şi zeu Zalmoxe a primit înţelepciunea de la Duhul Suprem, căruia i se spunea, simplu, „Moşul”. Tatăl Ceresc l-a prezentat pe Zalmoxe în faţa poporului său, ca fiind acel eliberat din roata renaşterilor şi din lanţul morţilor şi al reîncarnărilor succesive. Sus, eraMoşul, iar jos, Moaşa, adică masculinul şi femininul suprem, în ajutorul omului pe Pământ.Moşull-a îndrumat pe Zalmoxe, iar Moaşa 1-a eliberat din ghearele morii. De aceea, femeile care asistau şi ajutau naşterea se numeau moaşe (eliberatoare). Femeile dinDaciaaveau marea misiune de a-1 educa pe prunc încă din pântec, pentru ca acesta să fie eliberat din roata renaşterii. Nemuritorii se năşteau numai prin iubire adevărată, niciodată prin cea născocită de om. Cel care păzea iubirea înDacia, era fiul lui Moş Faur şi al Moaşei Evdochia şi se numea Dragobete. La data de 24 februarie, fetele şi băieţii îl rugau pe Dragobete să le găsească şi să le ocrotească iubirea, ca să poată aduce pe lume un nemuritor. Nemuritorii care trăiau în sfinţenie se numeau Moşi. Moş nu însemna neapărat om bătrân, ci era gradul unui înţelept. Moş Crăciun, Moş Ajun, Moşii de vară, Moşii de iarnă, Moş Moş Andrei sunt la origini sărbători ale dacilor şi erau marcate cu mulţi ani înainte de apariţia creştinismului. Moşii cei mari păzeau fulgerul şi deschideau poarta dintre vară şi toamnă. Pe toate le-am avut, dar cu timpul le-am pierdut. Iniţierea şi învăţătura lui Zalmoxe spunea că noi, trăitorii dinDacia, suntem de-ai lui Moşu’, adică suntem fii şi fiice ai lui Dumnezeu. Paradoxal, din nemuritori, ne-am transformat peste noapte în păcătoşi, vedem numai țărâna şi nu mai îndrăznim să ridicăm ochii spre Cer. Fără voia noastră, am fost înstrăinaţi de părinţii cereşti. Când mergi la școală, eşti întrebat, înainte de orice, al cui eşti. Oare, dacă ne-ar întreba un înger de-ai cui suntem, ce-am răspunde? Câți dintre noi mai ştiu de Zalmoxe? Câi mai cred în Zalmoxe? Cu cât vom umbla mai mult pe la porţile străinilor, cerşind înţelepciune, cu atât vom pierde şi ceea ce mai avem”.

Dacia — şcoala zeilor

     ”Ca să cunoaştem învăţătura înaintaşilor noştri, trebuie, înainte de orice, să învățăm a gândi ca ei; să încercăm, prin meditaţie, să intrăm în conştiinţa lor primordială şi multe taine vor deveni accesibile; meditaţia efectuată corect constituie o stare dintre somn şi veghe. Dacii intrau în starea de meditaţie cu ajutorul unor plante aromatice, pe care le cunoşteau numai cei iniţiaţi. Se aprindea un foc mare, care era înconjurat de femei; fiecare femeie deţinea o toacă şi, înainte de meditaţie, primea de la Deceneu o parte dintr-o rugăciune, pe care ulterior, prin bătaie de toacă, deci prin ritm, o transmitea la Cer. Fiind împărţită, rugăciunea nu era cunoscută în întregime decât de o singură persoană, Deceneu, şi astfel, nu exista riscul de-a fi modificată de logica omului. Aşezaţi în cercuri, bărbaţii dansau în jurul focului păzit de femei, până când primeau răspunsul de Sus. După primirea răspunsului, rugăciunea devenea cunoscută tuturor. Pământul Daciei era considerat tărâm sfânt. După ce Zalmoxe a fost iniţiat de Moşu’ (DuhulSuprem), acestuia din urmă i s-a spus Dumnezeu (Domnul Zeilor) deoarece tărâmul sfânt al Daciei a devenit şcoală divină, unde nemuritorii dobândeau gradul de „zeu”. Şcoala zeilor din Dacia nu s-a oprit niciodată. Fiecare nemuritor a parcurs o perioadă de timp, fără îndrumător. Acum, la împlinirea vremii, toţi acei care nu au abandonat învățătura lui Zalmoxe ne vom întâlni, în curând, pentru a fi ridicaţi la gradul de „zei”. Noi venim în nefericire, ca să devenim fericiţi şi trecem prin moarte, ca să nu mai murim. În veşnicie poţi să trăieşti dacă devii nemuritor atunci când te afli în corp fizic. Cu fiecare pierdere de corp fizic (moarte) se pierde şi o parte din memorie. După ce se va activa ADN-ul,vă veţi putea modifica trupul după cum veţi dori. Cei care vor avea norocul să fie aleşi îşi vor ajuta semenii până în anul 2032. Aceşti reprezentanţi ai lui Dumnezeu pe Pământ vor fi priviţi decătre Pământeni la fel cum erau priviţi zeii, în Antichitate. Trebuie să ştiţi că cei care se ridică la gradul de zeu provin din mijlocul vostru. Poate chiar tu, cel care citeşti acum, eşti unul dintre ei. Am scris deja, în volumul „Pe urmele lui Zalmoxe Carpatia” că cele patru rase umane au trăit pe acest Pământ într-o climă perfectă, având patru hotare energetice trasate de către Puterea Supremă. Cele patru rase umane erau ghidate de patru sori, adică au primit, în mod egal, de Sus, Pământ şi Soare. Hotarele dintre rase se menţineau prin cuvânt. După fiecare 26.000 de ani Pământeşti, fiecare rasă venea în faţa lui Dumnezeu cu cei mai buni (desăvârșiții) dintre oameni, pentru a se stabili care rasă evoluează cel mai bine. Examenul, pentru fiecare rasă, era simplu: fiecare soare, la fiecare 26.000 de ani, trece prin bezna primordială. Se ştie deja că polii magnetici se schimbă de la o zi la alta. Reperul şi farul principal pentru Soare era rasa care s-a folosit de lumina sa. De la înaintaşi ştim câte ceva despre cei patru sori, ce au existat cândva. Aceştia s-au pierdut în neant după ce rasele umane s-au prăbuşit spiritual. Înţelepţii Daciei spuneau: „ca să nu se rătăcească Soarele în beznă, poporul din Dacia trebuie să stea trei zile şi trei nopţi în cerc, în locul lui”. Într-o astfel de situaţie, Soarele ne va observa din întuneric şi, cu primele raze de bucurie, ne va îmbrăţişa pe fiecare, ca să trăim în veşnicie prin lumina sa. Acest cerc formează, de fapt, aura poporului şi ghidează Soarele în întuneric. Singurul Soare care nu s-a rătăcit în spaţiu este Soarele dacilor. Sperăm că, şi de această dată, iluminaţii Daciei vor sta neclintiţi, aşa cum au făcut, veacuri la rând , strămoşii noştri. Toţi cei care simţim că suntem din raza Soarelui ne vom aduna în Cercul Luminii din munţii Carpaţi, pentru a ne chema Soarele acasă. Aşa cum marea s-a făcut mare din picături, la fel şi noi putem deveni o lumină mare, fie şi numai pentru trei zile, cât are Soarele nevoie de noi”.

Lectură plăcută!

View this document on Scribd