“Şi al patrulea înger a vărsat potirul lui peste Soare, şi puterea a fost dată să dogorască peste oameni cu foc” Apocalipsa 16:8
Remarcabilă activitate solară
Deși în ultimele zile nu a fost semnalată o activitate solară neobișnuită, din punct de vedere al erupțiilor, avem de a face cu un alt tip de fenomen solar, ce se află în curs de desfășurare. Un gigantic zid de plasmă domină SE soarelui, iar un filament magnetic șerpuiește pe mai mult din jumătatea suprafeței solare ( foto 1 și 2). Stephen Ramsden este
autorul primei imagini, luate în data de 11.11.2011. Imaginea a creat vâlvă în lumea astronomilor, a “încins” forumurile de specialitate din toată lumea și este considerată a fi de importanță maximă pentru studiul fenomenelor solare. Dezbaterile au pornit de la faptul că atât zidul plasmatic, cât și filamentul magnetic, prezentat în cea de a doua imagine, pot declanșa o explozie solară de tip Hyder. Distanța filamentului, de la un capăt la altul, este de peste 1.000.000 de kilometri, de trei ori mai mare decât distanța de la pământ la lună. În cazul în care filamentul devine instabil, acesta ar putea colapsa și ar lovi suprafața solară, acest fenomen putând produce de unul singur, o explozie de tipul celei mai sus amintite.
“Deși primim asigurări din partea oficialităților NASA și a altor agenții și centre astronomice spațiale, nu putem ști cu precizie ce s-ar putea întâmpla în viitorul apropriat, nu putem confirma sau infirma că o astfel de explozie va avea sau nu efecte asupra pământului. Eu fac doar ceea ce pot, nu pot ajuta cu mai mult decât a informa, iar despre viitor, să nu uităm că ne aflăm la un an distanță de maximul solar prognozat“, a declarat Ramsden.
Ca notă de subsol, amintesc că cea mai mare înregistrare a unui astfel de fenomen a fost făcută în 2010, de către Observatorul Solar (SOHO) și a estimat lungimea filamentară la 430.000 mile, aproximativ 700.000 de kilometri, față de actuala proeminență, măsurată la peste 1.000.000 de kilometri.
Temperatura la suprafața soarelui se situează în jurul valorii de 5500 grade celsius. O proeminență, ca cea despre care vorbim, este ancorată de suprafața solară și se extinde în coroana solară, zona cea mai fierbinte, unde temperaturile depășesc 1 – 2 milioane grade și există dovezi că temperaturile vânturilor solare, în zona coronară, au ajuns la valori cuprinse între 8 – 20 milioane grade. Nici nu-mi pot imagina ce s-ar putea întâmpla dacă ar apărea o fractură în câmpul magnetic filamentar… o astfel de explozie solară, la astfel de temperaturi… Ce este cert, e faptul că o astfel de explozie nu a avut loc până acum, în toată istoria cunoscută și cercetată a activității solare.
Mărimea proeminenței solare, raportul dintre aceasta, Jupiter și Terra vizibilă ca un singur punct.


Pingback: 59 de principii ale profesorului de succes (33) | innerspacejournal